Am o veste buna si una proasta. Vestea buna e ca, de respirat, respiram cu totii. Vestea proasta e ca nu toti respiram corect, desi ar fi atat de simplu si de benefic s-o facem! Ganditi-va numai cat de minunat v-ati simti daca ati fi mai convingator si mai stapan pe sine, dar si pe propria voce, in orice situatie! Asta ca sa nu mai pomenesc de plusul de expresivitate si de forta cu care ati putea sa va incarcati discursul.

Chiar in aceasta secunda aveti la dumneavoastra un instrument de lucru fabulos pentru a va imbunatati performantele oratorice, iar el se numeste respiratie diafragmatica. Vocea dumneavoastra va straluci, pur si simplu, atunci cand ii veti da suportul optim de aer! Veti descoperi ca aveti in glas tonuri si nuante de care habar nu aveati, dar care pot da atata culoare mesajelor pe care le transmiteti celorlalti!

Ei bine, scriu acest articol tocmai pentru a va ajuta sa spuneti adio unor expresii ca “am ramas fara aer”,“simt ca nu mai pot sa respir”, “nu ma pot concentra”, “am uitat tot” sau chiar “am un atac de panica”. Printr-un bun control al vocii, poti sa sustii cu adevarat prezentari de impact!

Daca vreti un tonus fizic si mental mai bun “la minut”, un control vocal optim, o putere de concentrare sporita si mai putine… balbe, respirati corect si veti trece la un nivel superior al comunicarii!

Inainte de a va da cateva ponturi numai bune pentru a va schimba respiratia superficiala intr-una completa si sanatoasa, vreau sa va provoc un pic:
·       vi se ridica umerii atunci trageti puternic aer pe nari?
·       pieptul se umfla in partea de sus?
·       capul se duce usor spre spate?

Daca raspunsul este “Da”, tocmai ati constientizat ce faceti incorect atunci cand respirati. De aici nu mai sunt decat cativa pasi simpli pana la o respiratie mai buna si va propun sa lasam deoparte teoria si sa trecem la fapte!

Exercitiul pe care vi l-am pregatit este menit sa antreneze diafragma, care este muschiul respiratiei si se afla la nivelul stomacului (cel mai simplu este sa exersati stand intins, dar puteti practica pasii de mai jos si stand pe scaun sau in picioare si tinand mana dreapta pe stomac, pentru a simti miscarile diafragmei).

Exercitiu in 7 pasi pentru a respira diafragmatic:

1.intinde-te pe pat, cu capul usor ridicat pe o perna; pune-tio carte groasa pe stomac
2.relaxeaza-te
3.inspira usor, pe nas, numarand in gand pana la 5 – observa cum cartea se ridica usor
4.acum tine aerul acolo cat numeri pana la 2
5.incepe sa expiri usor, pe gura, numarand in gand pana la 10 – observa cum cartea coboara si ea, pe masura ce dai aerul afara
6.focus pe corpul tau: cum te simti, ce stare ai (cadenta lina a pulsului, senzatie de eliberare, limpezire a mintii, relaxare musculara etc)
7.repeta de 10 ori pasii de mai sus si bucura-te de senzatia de bine pe care o capeti!

Daca ati ametit un pic, e semn bun! Inseamna ca, gratie respiratiei diafragmatice, creierul vi s-a oxigenat brusc si va da semne ca incepe sa-i placa portia sporita de oxigen pe care i-o serviti!

Mai ramane doar sa fiti consecventi cateva zile si sa faceti acest exercitiu in fiecare zi – este tot ce va trebuie pentru a face din respiratia sanatoasa un obicei permanent! Nu doar vocea dumneavoastra, ci intregul corp va va multumi pentru binele pe care i-l faceti

Te asteptam la training! Poti, chiar poti deveni un comunicator de prima linie. Noi te sustinem prin cursuri de public speaking

Lavinia Stefan

Abonare Newsletter

Categorii

Cursuri Deschise